Thursday, May 17, 2007

Din epoca in care iesea Iliescu presedinte...

Observaţiile unui culegător de alegeri


I. Introducere
Ziua 3 înainte de alegeri.
Mai ia o palmă, dacă vrei un muc de ţigare de pe jos e autoservire, ba chiar îndrăznesc să te tratez cu un bilet la bingo că am de făcut un dialog despre ceva, nu-ştiu-ce acolo şi vreau să văd dacă ai vreo reacţie. Poţi să ai şi pojar din partea mea, dar mai întâi dă-te mai încolo că-ţi fac eu rost de un telefon fără fir de la soră-mea şi o să punem amândoi bazele prostiei organizate prin telepatie la telefon. Că de când s-a înfiinţat „INVINCIBILA ARMADA” spaniolă din mijloc de carte de istorie (ori hârtie simplă de scris pe ea cum vrei s-o iei, că mie mi-e totuna) tind să cred că am ajuns să schimb istoria. Pe baza unor calcule (greşite, eronate, erodate, zi-le cum le-oi zice), am observat nişte jobene de conchistadori ce vor să cucerească inimile populaţiei în marşul către parlament.

II. În sfârşit se dialoghează
Ziua 2 înainte de alegeri
- pe baza observaţiilor de la pct.I conchistadorul cu zâmbet de te lasă lat (şi la propriu şi la figurat), Cutărică …..-ESCU iese fix la ora 11:33 şi două secunde din limuzina Mercedes proprietate personală la intersecţia străzilor X şi Y, chipurile pentru a ajuta pe multiubiţii compatrioţi.
Detalii picante:
◦ semaforul e roşu;
◦ zebra se încinge;
◦ o bătrânică nu mai suportă şi se dezlănţuie; ah!
◦ apare eroul mascat;
- Doamnă stimabilă, vă ofer braţul meu. Să mergem… uşor… aceasta este seara emoţiilor… lăsaţi lacrimile…
- Moşulică, cară-te de aici că am un bolovAN în geantă.

III. Deznodământ
Ziua 1 înainte de alegeri
- populaţia ia cu asalt chioşcurile unde se vând ziare. Toate televizoarele sunt deschise. Comunicat de presă.
„Preşedintele de partid …ESCU, candidat în lupta pentru preşedinţie, anunţă că se retrage. În acest moment nu mai deţine toate facultăţile fizice şi mentale, nefiind capabil să se menţină în cursa electorală. Cauza acestei uimitoare schimbări de situaţie o reprezintă o lovitură puternică de geantă, se pare cu un bolovAN înăuntru, într-o zonă mai sensibilă a corpului(!?), care l-a pus pe domnul …ESCU în spital.” În urma tratamentului (aplicat în celulele nervoase
ale materiei cenuşii) …ESCU îi predă testamentul lui …ESCU ce se menţine în plasa lui …ESCU.
Mă întreb, a trecut 1 aprilie, nu? Câte lucruri s-au schimbat! Nenea …ESCU, tind să cred că au avut efect calendarele cu zâmbetul tău „intelectual” pe ele. Schimbare anticipată în cuibuşorul tău , hai că la asta nu te aşteptai nici tu, nici …ESCU.

IV. Deznodământ previzibil
Ziua O
Şi astfel mister stol de…j’AN, cel din geanta bătrânicei, şlefuit în era ESCU I şi înălţat ca şef de carieră în era ESCU II se vedea instalat în cuibul prezidenţial.

V. Deznodământ final
Ziua 1 după alegeri
Surpriză mare ESCU era … tot ESCU. Ciao, mis conchistadores de anos. Precisamente, quatro

No comments: