Aşa umblăm noi toţi, în fiecare zi, în fiecare noapte, la şcoală, la lucru, pe stradă sau în metrou. Ne îmbrăcăm pentru că nu vrem să ne arătăm goliciunea, pentru că e A NOASTRĂ, dar mai goi de atât nici că putem fi. Ne punem haine care mai de care mai fiţoase, transparente sau, dimpotrivă, ne îmbrăcăm până-n gât şi, cu mare strângere de inimă, lăsăm să ni se vadă ochii… pe cine păcălim? Hainele astea n-au nicio valoare… noi tot goi suntem… şi îndoctrinaţi de ideea că „ce-i sub fustă numai eu ştiu” pornim cu capul înainte în fiecare zi şi ne prefacem că suntem stăpânii gândurilor şi reacţiilor noastre. Că doar suntem îmbrăcaţi, nu?
Nimic mai fals. Ba mai mult decât atât, nu numai că bucăţica de piele lăsată la vedere, atât cât e ea, poate trăda tot ce ascunde o haină lungă de blană, dar noi toţi suntem şi mai goi decât ne închipuim că suntem. Noi avem pielea întoarsă pe dos. Şi atunci, ar putea apărea o întrebare, cum de nu ne e ruşine să ne arătăm aşa? Simplu: pentru că nu ştim că pielea noastră e întoarsă pe dos şi nici pielea noastră nu ştie că e întoarsă pe dos (că altfel nu s-ar mai trăda atât). Toţi trăim într-o neştiinţă…
Acum aş putea clarifica ce înseamnă o astfel de piele, care ne expune esenţa interioară într-o măsură incomensurabilă. E o piele care nu reţine trăirile şi reacţiile noastre cele mai intime în interior ci, fiind îndreptată înspre afară, le aruncă spre ceilalţi. Toate gândurile, sentimentele, trăirile noastre sunt emanate în mod constant de corpul nostru. Şi, neavând ce să le ţină înăuntru, numai pentru noi, ele ies prin fiecare por al nostru: pentru că o piele ce nu reprezintă un strat protector, un filtru, nu păstrează nimic, ci aruncă totul aşa cum e: exact ce gândim, exact ce simţim. Noi nu trebuie să spunem nimic, vorbeşte pielea despre noi în cel mai sincer mod… chiar mai sincer decât ne-am dori… tocmai din cauza asta preferăm să ne gândim nu numai că pielea noastră nu e întoarsă pe dos, ci, dimpotrivă, bine călcată şi la locul ei (straşnic apărător al conştiinţei noastre interioare), ci, ca o măsură suplimentară de precauţie, o mai şi acoperim cu haine într-o mai mică sau mai mare măsură (aici depinde numai de noi, cât de mult vrem să NE vadă ceilalţi).
Un strop de transpiraţie, o strângere de mână, un sărut, o atingere la momentul potrivit… totul comunică, se comunică şi asta pentru că indiferent de ce vrem noi şi hainele noastre, tot prin piele ne ascundem sau ne arătăm… Mă gândesc numai la faptul că, dacă şi atunci când iei în braţe pe cineva, simţi cum gândurile vi se unesc şi îi spui tot ce aveai de spus prin acea atingere, apoi când se apropie două corpuri cu pielea pusă pe dos? O să absoarbă toată fiinţa partenerului prin porii lor…
DAYANA
11 years ago
