Inca mai credeti in povesti cu zane?

Buf! Se aude uşa trântită cu poftă, iar mai apoi nişte paşi calici ce se apropie doritori de masă. Pe masă, o sticlă mare, frumoasă şi plină. Pentru un moment sclipirea din ochii celui ce acum s-a aşezat pe scaun se întâlneşte cu sclipirea gâtului sticlei. Căci în lumina becului de deasupra mesei, sticla sclipeşte ca o prinţesă în rochie de bal, iar mâna bărbatului de pe scaun se apropie vertiginos ca mâna unui prinţ nespus de grăbit să-şi sărute mai curând lumina vieţii sale. Deja când alţi prinţi şi prinţese se pregătesc să îşi facă cunoscută intenţia de a lua parte la bal, sărutul s-a consumat iar prinţesa zace deja secătuită şi răsturnată într-un colţ al sălii de festivităţi. Aşadar, petrecerea se termină înainte de a începe, şi asta datorită prinţului, mult prea grăbit şi prea înfocat pentru gustul celorlalţi potenţiali petrecăreţi. Acum şi acesta răsturnat într-o poziţie nu tocmai regească pe un divan împărătesc, îşi visează clipele de agonie şi extaz petrecute alături de buzele preapline şi totuşi neîndestulătoare ale unei sticle de şampanie ce semăna mult prea bine cu o prinţesă în rochie de bal. Oaspeţii au plecat de mult, nemulţumiţi că nu au apucat măcar să simtă pe obraz sărutul dulce-acrişor al unor buze atât de fragede, învăluite parcă în parfumul mult prea necopt al unei cupe de must.
Tot ce a rămas în jur e un decor consumat de intensitatea acelui sărut, ce mai păstrează încă amintirea unor buze neatinse. Peste împărăţie se lasă noaptea, iar somnul cuprinde orice urmă de viaţă găsită în cale.
*
Odată cu răsăritul soarelui, perdelele împărăteşti din sala de bal se retrag pentru a lăsa să intre peţitorii unei noi zile. Prinţul, bulversat de noaptea tumultoasă din care tocmai a ieşit, cere să-şi vadă prinţesa. Numai că aceasta zace violentată într-un colţ. Situaţia cere o nouă prinţesă, cu buze la fel de aducătoare de plăcere ca ale precedentei. Prinţul bate din palme poruncitor şi cere cu dorinţă neascunsă în glas o nouă consoartă. Cât se dă de veste în împărăţie că se caută o nouă prinţesă, care să aibă neapărat buze dulci ori înflăcărate, prinţul îşi pregăteşte cu minuţiozitate discursul cu care o va cuceri pe noua aleasă a inimii. Căci pentru a se lăsa destupată, multă luptă trebuie să ducă prinţul. Cu toate acestea, are un aer calm şi pare a fi stăpân pe situaţie. Că ştie el prinţul… dacă prinţesa nu se oferă de bună voie, îi scoate el dopul până la urmă. Că doar de-aia e prinţesă. Să asculte de prinţ.
Prinţesa a venit. După ceva timp în care păstrează doza cuvenită de pudoare, viitoarea fostă domnişoară se dezbracă de firava foiţă de staniol şi lasă dezgolit sub privirile tremurând de însetate ale prinţului un dop alb, finuţ, cu o jartieră atârnând discret într-o parte. La vederea acestui peisaj mirific, prinţul uită de orice etichetă de la curtea împărătească şi se adapă cu neputincioasa fiică de împărat după pofta inimii. În curând noaptea se lasă iar peste cei doi, colţul numărând acum două viţe regeşti expirate, iar divanul un prinţ mult prea plin.
*
Zilele trec nemiloase în timp ce prinţul îşi continuă obiceiul. Colţul sălii de bal a devenit deja neîncăpător iar arhitecţii de la palat plănuiesc deja construirea unui dormitor special conceput pentru odihna veşnică a prinţeselor după nopţile solicitante cu stăpânul palatului. S-a dus vestea în Împărăţie că Măria Sa e un mare băutor de fete tinere şi nevinovate, că păcatul îl ajunge şi îl înrobeşte din ce în ce mai tare iar în curând împărăţia va rămâne fără fete de măritat. Căci prinţul, în neîndestularea sa, văzând că domniţele de viţă nobilă se zbat mai tare şi cer mai mult timp până a fi gustate, iar pe deasupra o dotă exagerat de mare fiind cerută în schimbul lor de familiile îndurerate, a ajuns la concluzia că fetişcanele spumoase din popor sunt mai profitabile. Pe lângă faptul că vin acoperite de mai puţine haine, foiţa de staniol picând mai repede decât de pe una cu pretenţii, sunt şi mai puţin arzătoare la buzunar. Astfel, în loc să aibă o prinţesă pe zi, prinţul poate acum să îşi potolească setea cu mai multe graţii într-o zi. Ce era la început simplă distracţie şi plăcere devine acum o trebuinţă imperios necesară. Prinţul e dependent dar, ca orice sânge albastru, mândru de poziţia sa, nu-şi recunoaşte slăbiciunea şi nu ascultă sfaturile înţelepte ale bătrânilor săi sfetnici.
Fără un conducător treaz şi cu capul pe umeri, bunul mers al împărăţiei începe să intre în declin. Orânduiala se pierde în dezordine şi haosul pune stăpânire pe acest tărâm. Căci o mână de fier înmuiată în vin şi alte licori îşi mai pierde din fermitate, iar o minte inteligentă sedusă de parfumul învăluitor se înceţoşează. Lanurile altădată preapline şi grânarele altădată mult prea neîncăpătoare pălesc odată cu somnul tot mai greu ce se abate asupra împărăţiei. Căci dacă însuşi Împăratul doarme, atunci cum ar putea împătăţia să se trezească?

Această întrebare şi-o puneau cei doi copii ce se jucau sub masa din sufrageria apartamentului lor. Asta până când: Buf! Se aude uşa trântită cu poftă iar mai apoi nişte paşi calici ce se apropie doritori de masă. Pe masă trebuia să fie o sticlă mare, frumoasă şi plină. Pentru un moment sclipirea din ochii celui ce acum s-a aşezat pe scaun vrea să se întâlnească cu sclipirea gâtului sticlei. Căci în lumina becului de deasupra mesei, sticla trebuia să sclipească ca o prinţesă în rochie de bal, iar mâna bărbatului de pe scaun trebuia să se apropie vertiginos ca mâna unui prinţ nespus de grăbit să-şi sărute mai curând lumina vieţii sale. Dar vede cu stupoare că sticla lipseşte de pe masă. Îşi spune că nu vede bine şi deschide mai larg ochii. Nimic. Dă să caute mai cu luare aminte, când privirea îi întâlneşte pe cei doi copii ai săi ce stăteau tremurânzi, ascunşi sub masă. Colosul se încruntă şi grăieşte: ,, Ce faceţi acolo, neisprăviţilor? ”. ,, Nimic! Nimic! Ne jucam doar! Uite, în basmul nostru cutia asta era un castel, iar aici o sală de bal. Buretele ăsta de bucătarie e un prinţ, iar prinţesa este sticla asta de votcă pe care am luat-o de pe masă… Dar… dar am luat-o numai pentru că trebuia să avem o prinţesă! Iar după ce prinţul burete s-ar fi săturat de ea, promitem că am fi pus-o înapoi! Promitem! “
Ochii speriaţi şi bulbucat de mari ai copiilor abia au timp să se ferească de palmele şi pumnii pe care bărbatul îi aruncă asupra lor. Curând aceştia îi copleşesc iar printre suspine se aude abia răzbind o voce: ,, Fii tare surioară şi mâine îţi promit că îţi găsesc eu un alt fel de prinţ!”
*
Un copil este cel mai pur lucru pe care îl putem avea. Depinde de noi dacă îl mânjim sau nu înainte de vreme.
Să apărăm drepturile acestei flori încă nedeschise, fără discriminare în funcţie de culoarea sau parfumul ei. Căci toate florile din lume, oriunde s-ar afla, sunt la fel de frumoase, la fel de inocente şi la fel de fragile. Aşa că dacă nu le protejăm de orice formă de violenţă, neglijare sau abuz, le vom ofili.
Căci floarea e floare până devine spin. După aceea, va creşte din ce în ce şi va înţepa fără milă toate buruienile ce cândva i-au smuls zâmbetul din petale. Va ajunge să urască sămânţa ce a adus-o pe lume şi o va distruge. Căci nici cea mai puternică plantă nu supravieţuieşte străpungerii unui spin crescut din interior. Şi astfel, vom rămâne o lume tristă, plină de spini, pentru că nici o floare nu ne va mai lumina viaţa cu zâmbetul ei încântător.

Astfel n-ar fi mai bine dacă i-am da apă suficientă, i-am lăuda din când în când frumuseţea şi parfumul îmbietor, i-am trimite fluturi să o sărute şi i-am spune că întotdeauna Cenuşăreasa se mărită cu prinţul?